luni, 5 septembrie 2011

La căţărat!



Săptămâna sportului la Biblioteca "Ion Creangă" începe cu încălzirea prin lectura unor texte cu privire la originile mitologice ale sportului, continuă cu discuţii pe această temă şi cu vizionarea unui film documentar despre unul dintre cei mai tineri şi talentaţi alpinişti. Acest antrenament include şi o vizită la sala de escaladă Vertical Spirit în care publicul nostru se apropie mai mult de ceea ce înseamnă bouldering-ul şi căţăratul asigurat. Menţionez că, în prealabil, a avut loc promovarea evenimentelor atât online cât şi în incinta şi în exteriorul bibliotecii.


Printre activităţile de zi cu zi ale copiilor - alte ateliere, jocuri şi lecturi -, săptămâna trecută am pregătit afişul de promovare al următoarei activităţi, cea care se va desfăşura în săptămâna curentă, şi anume Lada de zestre. Urmează ca pe parcursul acestor zile să fie promovată activitatea respectivă şi, desigur, deschiderea Lăzii de zestre ca să aflăm ce e înăuntru, hihi!

2 comentarii:

  1. Wow!!! Vreau si eu sa ma sui pe pereti!!! Alexandra, daca ai putea sa ne spui putin mai multe despre Lada de zestre: ce faceti, cu cine, si de ce? Si tu, precis, de ce anume te ocupi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Lada de zestre vine ca o continuare a activităţii de săptămâna trecută, activitate care a plecat de la ipoteza faptului că adolescenţii, în mod special, sunt preocupaţi de aspectul lor fizic, având un interes aparte pentru apariţia lor în public. Astfel, prin sport am abordat mai mult planul fizic al acestei idei, adică ceea ce presupune antrenamentul regulat şi munca asiduă cu propriul corp – activitate îndreptată mai mult spre băieţi decât spre fete, la o primă privire. Ei bine, ca să nu neglijăm domnişoarele, dar nici domnişorii, m-am gândit că ar fi binevenită o activitate ce ţine de modă, de costum, de modul în care combinăm diferite piese vestimentare în funcţie de formele lor (sau de pe ele), ori de culorile aferente. Astfel, în Lada de zestre găsim ceea ce purtau străbunicii noştri în materie de costume populare, invitata noastră fiind muzeograful Nicoleta Sîrbu, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
    Pentru promovarea, în prealabil, a evenimentului am realizat un afiş pe care l-am expus atât în incinta bibliotecii cât şi în afara sa, respectiv, am discutat cu adolescenţii prezenţi în bibliotecă informându-i cu privire la tema activităţii. Înaintea evenimentului am comunicat cu Nicoleta Sîrbu despre intenţiile noastre şi despre publicul la care mă aşteptam să fie prezent, informând-o astfel şi despre prezenţa piticilor, public căruia lucrurile se prezintă altfel decât adolescenţilor.

    RăspundețiȘtergere