Se afișează postările cu eticheta Biblioteca Municipala Pascani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biblioteca Municipala Pascani. Afișați toate postările

luni, 12 septembrie 2011

Biblioteca Municipala Pascani

In ultima saptamana de munca,practica la Biblioteca Municipala Pascani, am continuat munca de inventariere a catorva stocuri de documente atat achizitionate cat si primite din donatii.
Asadar, am inventariat carti de beletristica,psihologie si stiinte sociale. Cateva din aceste carti au fost insotite de CD-uri. Am aflat ca Cd-urile sunt inpartite in doua categorii, si anume: cele care raman cu cartile si sunt clasificate drept "insotitoare" la carti si cele care sunt utilizate individual deoarece nu sunt in completarea propriuzisa a documentelor, adica informatiile scrise sunt comprehensibile si fara CD, CD-urile find un atas de ambianta sau copie digitala a continutului aflat pe suport traditional. Nu am ajuns la catalogul Multimedia deoarece CD-urile au ramas cu cartile pentru o mai buna comprehensiune a informatiilor. Cand am intocmit fisele topografice, dupa ce notam titlul cartii aaugam "+Cd". Fiecare CD a primit bulinute cu numarul de inventar corespunzator cartii-"mama". Iar cand am ramas fara bulinute am scris pe CD-uri cu markerul. De asemenea am mai primit informatii despre catalogarea si inregistrarea informatizata a documentelor. Am mai lucrat un pic si la inprumut. Aici am invatat foarte multe despre utilizatori si nevoile lor de informare. Unii vad in tine un prieten de incredere, pe cand altii te vad ca pe inamicul numarul 1. Am invatat sa fiu temperata, intelegatoare si sa ajut utilizatorii cat mai mult deoarece fiecare carte isi are cititorii ei iar eu le sunt intermediar. A fost extraordinar sa gestionez informatia, sa am grija ca cititorii sa cunoasca. A fost o experienta formidabila sa comunic si sa imi ajut semenii intru cunoastere. VENI VEDI VICI

luni, 5 septembrie 2011

Biblioteca Municipala Pascani

Saptamana a treia in Tinutul lui Sadoveanu

În cea de-a treia săptămână de practică am început o nouă activitate specifică muncii în bibliotecă, și anume pregătirea documentelor din donații pentru intrarea lor în bibliotecă. Ca orice ucenic în ale biblioteconomiei am șters de praf documentele uzate și donate de persoane fizice. Apoi, am ștampilat documentele. Pare ușor, dar nu e. Din ordinele interne ștampila bibliotecii se așează pe pagina de titlu chiar sub titlu, iar ștampila cu numărul de inventar în partea de jos a paginii de titlu puțin spre stânga. Se caută pagina 15 și se trece ștampila în partea dreaptă de sus, iar în stânga jos în mod diagonal se trece ștampila cu numărul de inventar. Apoi în partea dreaptă sus se va trece ștampila bibliotecii din sută în sută începând de la cifra 15. M-au năpădit un pic câteva amintiri timișorene și am greșit un pic la acest demers. Dar cu ajutorul doamnei bibliotecare Camelia s-au rezolvat. Ce bine! Am stat cam 2-3 ore la această activitate.
Vrând să mă recreez oleacă înainte de lipirea bulinelor pe cotoare, a buzunărelelor și a foițelor pentru datele de restituire a documentelor am tras o fugă până la biroul de împrumut, am împrumutat un document, am așezat câteva cărți la raft și am fugit înapoi la bulinute and etc.
A doua zi a fost foarte plăcută deoarece am înregistrat documentele în Registrul de Inventar. Altfel spus, am trecut documentele în Registru cu datele de rigoare și am trecut acest în număr în document pe ștampila cu numărul de inventar. Acest număr de inventar a fost trecut pe pagina de titlu, pe pagina 15 și apoi în mod aleatoriu pentru siguranța găsirii documentelor în bibliotecă dacă în mod misterios vor dispărea paginile de titlu, respectiv paginile cu numărul 15. După ce am introdus un document în Registru am făcut fișe topografice. Pentru puțin relax am mai așezat câteva documente la raft, am împrumutat documente și am făcut rânduială printre utilizatorii calculatoarelor primite de la Biblionet. Tot în această săptămână doamna directoare Mihaela Cojocaru mi-a arătat cum se fac fișele de vedetă în detaliu. Saptamana viitoare, doamna directoare ma va ghida in lumea catalogarii si clasificarii de documente. Salutari „moldovenesti”!


luni, 29 august 2011

Biblioteca Municipală Pașcani

Cea de-a doua saptamana

În cea de a doua săptămână, am continuat cu activitatea de împrumut a documentelor datorită complexității sale și pentru a mă familiariza cu clasele și subclasele documentelor, ceea ce face mai ușoară trecerea la activitatea de prelucrare a documentelor. În ziua a doua, pe lângă activitatea de împrumut am fost informată despre evidență, cum anume se completează statistica și modul cum se reorganizează documentele la raft cu acces liber. De asemenea, am primit informații despre consfruntarea Registrului Inventar cu catalogul topografic și despre căutarea indicelui de autor în Tabelele de autori și căuta
rea cotelor în funcție de domeniu în Clasificarea Zecimală Universală. Manual și tabele pentru bibliotecile mici a Georgetei Clinca (în varianta veche am căutat la clasa 6 cu mențiunea că în noua CZU (care se află la doamna directoare) sunt modificări mai ales la clasa a 6. Această operațiune a fost necesară pentru documentele la raft cu informații incomplete (numărul de inventar fără cotă). Doamna directoare Mihaela Cojocaru mi-a ținut un mini-curs de noțiuni foarte importante in biblioteconomie, cum ar fi: etapele de prelucrare ale cărților, informații despre Registrul Inventar, tipuri de documente, regule de stabilire a vedetei, reguli de notare a titlului în Registrul Inventar, a locului și a Editurii, notarea cotei, despre RMF, principii de clasificare, indici, clasificarea veche, accesul la raft, cotare. Informațiile îmi sunt necesare pentru activitatea de înregistrare și prelucrare a documentelor. Am aflat și procedurile bibliotecii de a organiza o activitate cultural-educațională.
Săptămâna viitoare este cea de-a treia săptămână de practică și va fi dedicată activității de înregistrare și prelucrare a documentelor.
Cam atât din Tinutul lui Sadoveanu. Pe săptămâna viitoare!

luni, 22 august 2011

Biblioteca Municipală Pașcani



16 august 2011 (marți) a fost prima zi de muncă practică în cadrul programului de internship organizat de biblionet pentru studenții de la Facultățile de Biblioteconomie și Știința Informării. Pentru acest program am ales Biblioteca Municipală Pașcani deoarece, citind aplicația bibliotecii am considerat ca fiind cea care corespunde nevoii mele de a cunoaște și practica activitățile specifice atât de necesare viitoarei mele profesii de bibliotecar la care acced. Așadar, prima zi a fost una de orientare, de cunoaștere a bibliotecii (a spațiului și a istoriei), a rectificării planului de acțiune, a stabilirii obiectivelor saptămânale reale, programul de lucru, cazarea la căminului Colegiului Național „Mihail Sadoveanu”.
După această săptâmână pot afirma că sunt foarte încântată, mulțumită de felul în care sunt ajutată să pătrund în tainele biblioteconomice. Doamna directoare/bibliograf Mihaela Cojocaru, alături de celelalte trei doamne bibliotecare sunt foarte înțelegătoare cu mine, ca studentă ce a terminat doar primul an la Biblioteconomie- an universitar ce s-a bazat pe disciplinele de trunchi comun. În restul zilelor acestei prime săptămâni am primit detalii utile pentru practicarea activitatii de imprumut a documentelor: cautarea documentelor atat in catalogul traditional, cat si in cel informatizat, procedura restituirii documentelor, comunicarea cu utilizatorii, comprehensiunea nevoii de informații a comunității pășcănene, procedura imprumutului de documente, inscrirea utilizatorilor la biblioteca, asezarea fiselor, asezarea documentelor la raft, indrumarea utilizatorilor spre gasirea anumitor documente, recomandări de lectură, informatii clasele mari ale domeniilor de clasificare a documentelor, informatii cu privire la pierderea cartilor, cunoasterea personalitatii pascanene Leonard Gavriliu, inscrierea ca utilizator la Biblioteca pascaneana, informatii despre evidenta.
Obiectivul acestei săptămâni de însușire de cunoștințe cu privire la așezarea documentelor pe rafturi și înțelegerea specificității împrumutului de documente, și nu numai a fost cu siguranță atins. Însă, deoarece s-a scurs doar câteva zile de lucru, îmi mai sunt necesare câteva ore de familiarizare cu marile clase și subclase pentru a trece la următoarea activitate, și anume, prelucrarea documentelor. Așadar, săptâmâna a doua în labirintul cunoașterii va începe cu o continuare a activitățiii de împrumut, după care se va trece la cea de prelucrare a documentelor. Cam atât de pe meleagurile moldoveneșți. Vă țin la curent. Nu țin bucuria numai pentru mine. Pe săptămâna viitoare!

Raspuns la comentariu:

Am inceput cea de a doua saptamana cu continuarea activitatii de imprumut a documentelor, si anume: cautarea documentelor in cele doua cataloage (traditional si informatizat), inscrierea utilizatorilor, restituirea documentelor, asezarea documentelor la raft, comunicarea cu utilizatorii, munca in echipa. Continuarea activitatii de imprumut la inceputul acestei saptamana imi este extrem de utila pentru urmatorul tip de activitate, si anume cea de prelucrare a documentelor care cere o buna cunoastere a claselor si subclaselor documentelor. Se continua cu aceasta activitate pentru a ma familiariza cu acestea.


vineri, 5 august 2011

Bine ati venit!

Dragi amatori de munca in bibliotecile publice, ma bucur sa va intalnesc virtual!
Probabil va intrebati ce-i cu blog-ul asta?!?!
E punctul nostru de intalnire, e modul in care vom depasi barierele fizice si vom sta conectati la ceea ce se intampla in bibliotecile publice care va vor gazdui.
E locul unde ne vom povesti ce si cum este, ce si cum facem, ce si cum merge.
E si locul unde colegii de breasla, bibliotecari experimentati sau aspiranti in profesie pot veni sa ne viziteze, sa ne sfatuiasca, sa ne intrebe sau sa ne certe. Adica e un spatiu de dialog :)
Bun! Acum ca stim de ce bloggarim, sa trecem la treaba.
O data pe saptamana ne vom intalni aici, sa povestim. Ce povestim? Povestim ce am facut, cum am facut, ce a reusit, ce a reusit mai putin si ce ne propunem sa facem in saptamana urmatoare. Fiecare dintre voi va avea propria categorie si drepturi de "scriitor", insa asta nu inseamna nicicum ca trebuie sa puneti frau la comunicare. Puteti oricand sa comentati sa intrebati si sa impartasiti cu ceilalti colegi bunele si relele din practica.
Stilul de scris e fara cravata. Nu ne formalizam: scriem la obiect, dezbatem, insa civilizat :)
Avem poze? Le postam, cum sa nu! Avem filmulete? Excelent! Abia astept sa le vad!
Avem idei? Minunat! Nelamuriri? Tot aici!
Intr-un cuvant, orice are legatura cu stagiul de internship, cu biblioteca gazda sau cu domeniul este binevenit pe acest blog.
Inchei cu spor la treaba!
Si ne vedem de-adevaratelea luni, la 307!